Categories
Robisme

E bun…că-i de la bunica

Mno…afara sunt 35 de grade și mergi așa liniștit pe stradă și te întâlnești cu bezmeticu’ de coleg de bancă pe care l-ai avut în generală. Stătea cocârjit în fața unui unui tonomat de lapte nepasteurizat chinuinduse să nu scape petul de 3L cu eticheta de Noroc din mână, în timp ce lăpticul picura de nebun în toate directiile.

Cand m-a văzut a ținut morțiș să îmi împărtășească secretele vieții veșnice, cum a crescut el mare și voinic, cum alimentele ca la bunica de acasă i-au dat lui putere dar și generațiilor anterioare lui, precum tacsu’, al cărui ficat plutește în derivă bine înmuiat în suc propriu, dar în rest este ok, pentru că manâncă numai produse de la țară, facute de bunici.

Apoi am ținut și eu morțis să îi împărtășesc cateva informații dobândite în timpul dietei iar respectivul a fost foarte uimit de faptul că trebuie să manânci în funcție de stilul de viață pe care îl ai. Așa că 3000-4000kcal venite din slănină, smântană foarte grasă sau pâine cu cartofi este o dietă grozavă pentru bunicăta care muncea cu fizicul 10 ore pe zi, pentru tine care ești șofer nu înseamnă decât surplus caloric. Dar oricând poți cumpăra un ceiuc de la generația „eco” și slăbești instant.

Nu vă faceți griji, după generația „de la bunica/de la țara” urmează generațiile „gluten free”, „eco”, „vegan”, „organic”.

Credit foto: Cathal Mac an Bheatha

 

Categories
Tehnologie

Azi am folosit ieșirea jack din monitor – and it sucks!

Era dimineața zilei de sâmbătă și în timp ce prințesa se pregătea să plecăm la drum trebuia să îmi caut de lucru. Ma gândeam sa mă apuc de curățat PC-ul, dar cu toții știm ca asta urma să dureze mai mult decât aplicarea unui ruj pe buze în fața oglinzii. Așa că am ajuns să ma învârt plictisit în jurul PC-ului, observând detalii pe care numai la plictiseală le vezi.

În spatele monitorului observ o chestie mică și verde care înconjura glorioasa gaurică a mufei jack pentru căști și instant mi s-a activat ideea de „what does this button do?”. În secunda doi am conectat căștile, am schimbat setarea de ieșire a sunetului din driverul placii audio din „Speakers” în HDMI și voila.. aveam sunet de la monitor.

…dar nu a fost o idee grozavă

  1. Poziția mufei este foarte prost poziționată, la stânga se afla cablul HDMI iar la dreapta se află cablul de alimentare. În jurul mufei este un spațiu de aprox 1cm, dacă folosești o mufă jack în formă de L nu este foarte comfortabil să scoți căștile
  2. Din cauza poziției mufei, cablul căștilor vine peste tastatură, practic de încurci în el când tastezi. Dacă ai cablul de la căști mai lung, îl poți trece pe lângă tastatură, ceea ce nu este posibil în cazul meu
  3. Calitatea sunetului scade, nu știu exact de ce
  4. Se aude un anumit fluierat în câști, care este enervant

Monitorul este LG 25UM58-P, și da, are mufa jack. Take that iPhone 7!

Categories
Antreprenoriat si Marketing

Bunică virgină, vând afacere funcțională

Navigând pe tărâmul binar al internetului am observat mai multe anunțuri prin care micii antreprenori încearcă să obțină un ultim venit din proaspăta falimentată afacere, mai exact își vând afacerea… sau ce a mai rămas din ea.

Anunțurile le găsești deseori sub numele „Vând afacere funcțională” sau „Vând afacere la cheie” iar textul anunțului este de obicei scris curat și atractiv, dar totul până la lipsa motivului vânzării. De ce vinzi afacerea? Care este motivul care te-a determinat să o vinzi? Nu îți plac banii? Nu ai timp? Nu ești apt să o conduci? Te-ai plictisit? Doar scrie un motiv! Prin lipsa acestei informații fiecare cititor cu IQ-ul decent va deduce în mod automat că afacerea ta nu merită.

Este OK să recuperezi câti mai mulți bani din rămășitele unei afaceri falimentate

În anul 2015 când am închis agenția 9Pixels și mai târziu când a murit și proiectul Dacato m-am folosit de orice mijloc și de orice obiect să generez o ultimă fărâmă de venit pentru a acoperi golurile rămase. Dar ar fi fost o pierdere de timp să încerc să vând două proiecte distruse. În schimb am vândut tot ce s-a putut vinde, de la domenii web și bucăți de cod nefolosite până la imprimantă și tableta de teste. Vă întrebați dacă a funționat? Vă răspund că nu prea, o afacere falimentată rămâne tot o afacere falimentată, dar venitul din rămășite a fost un venit sigur, pe când venitul din vânzarea afacerii era cu semn de întrebare și colac peste pupăză genera și alte cheltuieli.

Deci… atâta timp cât încerci să vinzi o afacere în faliment fără un motiv bun, ești așa…ca o bunică virgină.

Credit foto https://unsplash.com/@alexharvey
Categories
Robisme Tehnologie

Backspace nu mai îndeplinește funcția de „back” în Google Chrome

De câteva zile mă chinuie rău de tot o schimbare mică dar importantă din Google Chrome, tasta „backspace” nu mai îndeplinește funcția de „back”. Tastă folosită pentru a ma întoarce la pasul precedent de când am pus mâna pe calculator.

Una dintre pedepsele aplicate de parinți în copilărie a fost sechestrarea mouse-ului de la PC, dar mama fiind nu foarte familiara cu tehnologia nu știa că pot să fac orice pe calculator numai din tastatură iar tasta backspace avea un rol important în mica mea aventură.

Motivul schimbării a fost „îmbunătățirea experienței utilizatorului” deoarece există foarte mulți utilizatori ai browser-ului care apasă tasta backspace în timp ce completează un formular crezând că șterg un caracter dar câmpul nefiind focusat ei vor ajunge pe pagina precentă astfel pierzând datele completate în formular. Acest lucru se putea rezolva prin mai multe modalitați, nu prin forțarea numarului majoritar de utilizatori să se adapteze la o regulă nouă din cauza numărului minoritar de utlizatori.

În timp ce scriam articolul mi-au venit în cap o idee super simplă pentru rezolvarea situației: Alertă în browser când campurile de text sunt completate și utilizatorul apasă back ( condiția se putea face și pe baza altor factori ). Momentan ca să faci back în Chrome trebuie să apeși combinația de taste Alt + Săgeată Stânga.

Really Google, i’m felling like this guy:

3xwPA3w