Lucrând remote, zi de zi m-am lovit de problema comunicării în echipă pentru ultimii 2-3 ani. Problemele sunt în general cauzate de lipsa de comunicare, dar și de alte ”mărunțișuri” precum neprocesarea cuvintelor spuse de emițător, înainte ca acestea să fie spuse.
Să lucrezi cu programatori este greu, nu mereu, dar în general este. Suntem grei de cap, nu cunoaștem problemele sau necesitățile celorlalți membrii din echipă, în special ale superiorilor. Ne iubim munca, trei linii de cod dacă scriem, ne simțim ofensați când cineva are o problemă cu ele. Chiar dacă nu toți recunosc, așa se întâmplă. Eu personal am ajuns aproape imun, primesc feedback-ul și îmi văd de treabă mai departe. Aceasta este doar chichița noastră, însă dacă luăm în calcul și chichițele designerului și chichițele managerului, rezultă un mic haos care poate distruge comunicarea într-o echipă.
Metafore care au sens doar pentru emițător
Intră managerul pe Slack și spune: ”A bubuit CSS-ul!„
Prima idee care mi-a venit în cap a fost faptul că vreun log de eroare SCSS a scăpat în producție și nu l-am văzut, altfel nu mi-am putut imagina cum ar putea exploda un CSS! Problema, era defapt poziționarea unor butoane, care dacă nu te uitai pe design nu observai că poziția este incorectă.
Când există o problemă de natură tehnică și vrei rezolvarea ei corect și rapid, este cel mai bine să discuți problema respectivă direct și cu detaliile adecvate, asta pentru a comunica eficient.
De ce? Păi? Uite cum..! Păi cum..? Dar ce?
El: De ce nu merge CSS-ul?
Altul: Uite cum se vede!
La fel ca și în exemplul de mai sus, o altă problemă în comunicarea dintre membrii echipei sunt întrebările și exclamațiile de acest gen, prea scurte, cu o intonație agresivă și cu prea puține detalii. Nu că am fi noi ,programatorii, prea sensibili, dar după 4 ore de programare și 2 de codare creierul nostru poate interpreta orice expresie greșit. Astfel se nasc conflicte care duc la o comunicare ineficientă.
…dar
Când ești întrebat dacă proiectul este gata și răspunzi cu dar este greșit. Foarte greșit. Răspunsul unui programator la această întrebare trebuie să fie unul bolean. Adică Da sau Nu, urmat de detaliile necesare.
Limbajul non-tehnic
Sau cum îi faci pe restul să înțeleagă ce vrei tu să spui defapt. Nu este ușor să faci acest lucru, este un procedeu care necesită multă răbdare. Cel mai bine este să explici cu o metaforă/exemplu dintr-o zonă comună tuturor, astfel se ajunge la un numitor comun și toată lumea înțelege ce vrei să comunici.
Canalul de comunicare
Acesta este un punct sensibil, deoarece aceeași propoziție poate suna diferit când o spui cu voce tare, față de cum sună când o scrii. Sunt situații când comunicarea în scris are anumite beneficii, precum: economisirea timpului sau păstrarea informației scrise. Dar sunt și situații când discuția față în față este benefică, cum ar fi discutarea termenilor dintr-un contract important, unde intervine forma de comunicare non-verbală, un înghițit în sec poate însemna că este ceva putred la mijloc ( în majoritatea cazurilor ).
Pentru o comunicare eficientă, o funcție nouă poate fi discutată verbal, pe când un simplu bug poate fi transmis în scris.
Automatizări
De foarte multe ori sunt în situația în care am nevoie de o informație de la un coleg, iar acesta nu este disponibil, lucru care mă face să pierd ceva timp. Această problemă se rezolvă ușor dacă folosiți Slack. Slack dispune de foarte multe integrări, ex: Github, Bitbucket, GitLab, Trello șamd. Folosind integrările disponibile, se poate aduce echipa pe aceeasi pagină. Toți membrii echipei vor știi când X a făcut update pe producție, dacă merge-ul lui Y a trecut testele în Travis CI șamd.
Tools of the trade
Nu există unealtă care să repare problemele de mai sus, dar există cateva unelte care să ușureze procesul.
Slack
Aplicație care permite convorbirea prin scris. Înainte de Slack foloseam Skype și era dezgustător de frustrant. De atunci Slack a evoluat mult, sunt disponibile sute de integrări cu alte platforme și se poate integra în orice workflow posibil.
Evernote/Google Docs
Pentru situațiile când trebuie să iei notite și nu ai agenda la îndemână. Notițele vor fi disponibile cross-device. Și deoarece totul se întâmplă în cloud, se poate colabora peste notițele foarte ușor.
HelpScout
Pentru situațiile când este necesară împărtășirea conturilor de email. HelpScout este aplicația pe care o recomand cu căldură oricărei echipe care dorește să ofere customer support de calitate.
Hangouts
Foarte bun pentru meeting-uri și situații când screenshare este necesar. Același lucru îl face și Skype, dar într-un mod mult prea josnic.
Mai sus sunt doar câteva probleme de comunicare într-o echipă de development, aveam în listă mai multe idei pe care le-am notat în ultimii doi ani, dar acestea au fost cele mai întâlnite. Dacă ai trecut și tu prin situații similare, lasă un comentariu și putem dezbate problema.
Cheers!
Credi foto: startupstockphotos.com
Comments
Un răspuns la „Cum să comunici eficient într-o echipa de (web) development”
Comunici eficient, poti sa ai ‘nspe tool-uri utile, sa faci ‘nspe automatizari ca sa simplifici lucrurile, dar cand ceilalti sunt aerieni si fac lucrurile dupa cum le convine lor… te cam lupti cu morile de vant.